Uimitor! Ce cadou de nuntă le oferă David şi Victoria Beckham fiului lor şi viitoarei soţii
Brooklyn Beckham (21 de ani), băiatul lui David şi al Victoriei Beckham, a primit acordul părinților pentru a se căsători cu iubita sa, Nicola Peltz (25 de ani), iar vestea a făcut înconjurul lumii în weekend, uimind întreaga planetă care mai ieri se minuna de nunta celebrului fotbalist și a frumoasei artiste.
Soţii Beckham s-au decis deja asupra cadoului de nuntă pentru Brooklyn şi Nicola. The Sun anunţă că David şi Victoria le vor oferi tinerilor prima lor casă.
David (45 de ani) şi Victoria (46 de ani) deţin un imperiu la nivel de proprietăţi imobiliare. Acestea sunt evaluate la 62 de milioane de lire sterline.
Deşi îşi vor petrece foarte mult timp în America, Brooklyn vrea ca el şi Nicola să se stabilească la Londra. Victoria şi David s-au oferit să le cumpere o casă, ca şi dar de nuntă.
„Sunt incredibil de generoşi, dar se comportă exact ca nişte părinţi mândri, care vor să ajute cât mai mult. Brooklyn caută deja o proprietate în estul Londrei”, a declarat o sursă pentru The Sun.
Ce averi fabuloase au familiile tinerilor
Brooklyn Beckham este în prezent model și fotograf în Statele Unite, iar Nicola Peltz este o actriță de perspectivă în America de Nord. Nicola a fost nominalizată la premiul Teen Choice pentru cel mai bun debut cinematografic.
Peltz, star la Hollywood, provine, la fel ca Brooklyn, dintr-o familie extrem de înstărită. Soții Beckham au o avere estimată la 335 de milioane de lire sterline, scrie tabloidul The Sun, în timp ce tatăl Nicolei, Nelson (78 de ani), are o avere în jurul a 1,3 milioane de lire sterline, mai menționează sursa citată.
Brooklyn Beckham și Nicola Peltz sunt împreună din luna noiembrie a anului trecut, după ce fiul lui David Beckham s-a despărțit de modelul Hana Cross.
David și Victoria Beckham au împreună 4 copii: Brooklyn Joseph (21 de ani), Romeo James (17 ani), Cruz David (15 ani) și Harper Seven (9 ani).